PNL a prezentat Lista națională la CEC. Iată cine sunt candidații în Parlament!

PNL a prezentat Lista națională la CEC. Iată cine sunt candidații în Parlament!

Partidul Național Liberal (PNL) a depus, la Comisia Electorală Centrală (CEC), dosarul pentru înregistrare în calitate de concurent electoral în alegeri, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, pe lângă Lista Națională, PNL a înregistrat și zece grupuri de inițiativă pentru înaintarea candidaților în circumscripții.

„Lista națională, de partid, a PNL include 40 de candidați, printre care cei zece candidați din circumscripții. În lista de 40 de persoane sunt 16 doamne, astfel, respectându-se cota de reprezentare pe sexe. Printre primii 14 se regăsesc trei reprezentanți ai conducerii partidului (Vitalia Pavlicenco, Alexandra Can, Andrei Iuri-Apostol), Anatolie Caraman, președintele Asociației veteranilor de război ”Tiras-Tighina”, precum și cei zece candidați care colectează semnături pentru a se înscrie ca și concurenți în circumscripții. Pe lista națională sunt, deci, și candidații din Comunitatea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare (numită convențional și incorect ”Diaspora”, Gheorghe Furdui) și din zona nistreană (combatantul Alexei Mocreac). Sunt reprezentate, prin candidați, în circumscripții următoarele unități teritorial-administrative: Chișinău (Iulia Deleu și Vitalie Lisnic), Hâncești (Sergiu Ioniță), Drochia (Nicolae Bîrnaz), Căușeni (Ion Calmîc), Rezina (Galina Andrieș), Ialoveni (Dumitru Nicoară), Strășeni (Ecaterina Blanovschi), precum și Criuleni, Orhei, Nisporeni, Cahul.

Conducerea PNL le mulțumește tuturor membrilor și simpatizanților PNL, care au depus un efort mare și au demonstrat o bună organizare și mobilizare, solidaritate și sacrificiu, contribuind la depunerea dosarului PNL pentru alegeri, în pofida impedimentelor de tot genul, creat de Sistemul nefast din al doilea stat românesc, cel care compromite din start șansa unor alegeri desfășurate în condiții de start egale și de loialitate concurențială”, se spune în comunicat.

Doina Secrieru

Share