Plîngău: Demisia ministrului Infrastructurii este obligatorie

Plîngău: Demisia ministrului Infrastructurii este obligatorie

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, spune că modificările la legea gazelor trebuiau votate imediat după semnarea contractului cu Gazprom, informează OFICIAL.

El spune că din cauza incompetenței ministrului infrastructurii, a sabotajului celor de la ANRE și Moldovagaz și a tergiversării proceselor, de la 1 octombrie toți cetățenii, chiar și cei care nu le-au cauzat, vor fi nevoiți să contribuie la achitarea datoriilor acumulate de MoldovaGaz.

„Prețul tarifului la gaz urma să scadă, inclusiv după formula existentă, moldovenii însă vor achita cu 27% mai mult. Asta înseamnă o proastă gestiune.

Acum Republica Moldova se mai află sub un risc iminent în legătură cu asumarea Guvernului, prin intermediul lui Andrei Spînu, de a face audit la datorii și iresponsabilitatea de a nu face nimic în acest sens”, spune Plîngău.

Platforma DA consideră că în situația actuală, demisia Ministrului infrastructurii este obligatorie.

„În același timp, îndemnăm guvernarea să numească oameni competenți în funcții, inclusiv la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Este incredibil cum Andrei Spînu, împreună cu ANRE și Ceban de la MoldovaGaz sabotează Republica Moldova. Au permis acumularea datoriilor și au decis să le bage în tarif exact acum, când e cel mai greu. Eu nu pot să înțeleg oare câte argumente și câți bani mai trebuie să scoată din buzunar cetățenii sărăciți ai Moldovei pentru ca cineva să înțeleagă că responsabilii trebuie schimbați, iar procurorii să investigheze modul în care s-au acumulat aceste datorii.

După jumătate de an de scărpinat la gaz, legea care permite includerea devierilor tarifare intră în vigoare abia la 1 septembrie. De ce nu au modificat legea atunci când Spînu l-a dominat pe Miller? Toată povara nu o achită responsabilii de proasta gestiune, dar întreaga populație a Republicii Moldova și respectiv, absolut nejustificat, prețul gazului ajunge la 29,27 lei.

În paralel, statul se împrumută cu 21% de la bănci, inflația ajunge la 34,29%, Industria scade cu 14,4% în doar o lună, comerțul cu 6,3% și toată politica guvernului este de a aștepta bani din exterior și ei au venit, 27 milioane de dolari de la FMI și o mențiune de îngrijorare despre creșterea deficitului contului curent și deficitul bugetar. Despre demografie și cum pleacă oamenii din Republica Moldova vom face un studiu separat.

Toată lumea constată o gestiune proastă a domeniului energetic și economic, trucare de licitații și inacțiuni criminale care nu pot avea o altă consecință decât demisia sau demiterea responsabililor și investigarea anumitor procese de către procurori”, spune Plîngău.

Share