PLDM va adopta o decizie finală săptămâna viitoare

PLDM va adopta o decizie finală săptămâna viitoare

Biroului Permanent Central al Partidului Liberal Democrat din Moldova cu participarea liderilor organizaţiilor teritoriale, a fracţiunii parlamentare şi a factorilor decizionali liberal – democraţi din administraţia publică centrală şi cea locală, s-a întrunit astăzi în ședință la Chișinău.

La şedinţă au fost luate în discuţie situaţia politică din ţară, ca urmare a evenimentelor din 15 şi 29 octombrie, poziţia PLDM faţă de acestea, dar şi condiţiile pentru o eventuală participare a formaţiunii la crearea unei noi majorităţi de guvernare.

Întrunirea a fost precedată de consultări cu membrii PLDM din teritoriu, iar punctele de vedere exprimate la aceste şedinţe au fost expuse de liderii tuturor organizaţiilor teritoriale.

O concluzie unanim formulată a vizat necesitatea resetării şi fortificării pe interior a partidului, în situaţia în care a fost declanşată o campanie masivă de presiune şi şantaj în adresa PLDM şi a membrilor săi. Doar prin coeziune, acţiuni ferme, consolidate şi responsabile vor fi depăşite dificultăţile temporare, iar calea pe care a pornit PLDM în 2007, cea de modernizare şi europenizare a ţării, nu va fi abandonată, – acesta a fost mesajul liderilor organizaţiilor teritoriale, al deputaţilor şi celor care au mai luat cuvântul la şedinţă.

Valeriu Streleț, președinte interimar al PLDM, a declarat că, o decizie finală privind participarea sau neparticiparea PLDM la negocierile privind crearea unei noi alianţe majoritare şi, implicit, în actul de guvernare va fi adoptată de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii.

Doina Secrieru

Share