PLDM: Considerăm necesară lustrația politică în Republica Moldova și decretarea celei de-a doua Republici
Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că, odată cu invalidarea de către Curtea Supremă de Justiție a alegerilor locale în municipiul Chișinău, statul Republica Moldova a intrat în colaps, informează Oficial.
PLDM, într-o declarație publică, afirmă că, „controlul unui grup restrâns de persoane asupra instituțiilor statului este total, iar efectul uzurpării puterii este evident”.
„Decizia de invalidare a alegerilor, contrar concluziilor organelor electorale și a experților independenți, a creat o prăpastie între puterea politică și popor. Justiția, organele electorale, organele de securitate și poliție, mass-media, Parlamentul, autoritățile locale, toate se află sub controlul unui grup restrâns de persoane, care exercită puterea în nume propriu.
Constituția Republicii Moldova prin art.2. prevede expres că „Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului””, se spune în declarație.
Astfel, pornind de la noile realități, PLDM cere demisia imediată a Guvernului, urmare a eșecului în implementarea reformei justiției, anularea legii privind sistemul mixt, dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate:
„Insistăm ca premierul Pavel Filip să demonstreze, dacă se mai poate, atașamentul față de normele de etică profesională și să recunoască contribuția sa, manifestată prin pasivitate și servilism, la instaurarea dictaturii în Republica Moldova.
PLDM cere anularea legii privind sistemul electoral mixt, dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate. Suntem revoltați de faptul că Parlamentul, expresie a suveranității poporului, a neglijat încălcarea dreptului său la vot. În același timp, solicităm desfășurarea unei ședințe plenare dedicate subiectului nevalidării alegerilor locale în municipiul Chișinău. Găsim rațională și participarea președintelui țării, în calitate de garant al suveranității, la această ședință a Parlamentului. Așteptăm ca acesta să facă un gest de onoare și să-și depună mandatul în fața Parlamentului, pentru neglijarea voită a celei mai importate atribuții ale sale.
Cerem demisia Comisiei Electorale Centrale, care nu a știut să apere votul cetățenilor și care a admis implicarea puterii politice în procesul electoral. În același timp, constatăm că CEC se face complice la crearea unui grav precedent în practica electorală – anularea dreptului de mobilizare a cetățenilor în ziua votului, dar și impunerea unor precedente juridice în anularea lor. În perspectiva alegerilor parlamentare, în condițiile noului sistem electoral, constatăm că CEC a devenit un actor activ în procesul de uzurpare a puterii.
De asemenea cerem și demisia Procurorului General pentru complicitate la uzurparea puterii de stat”.
Partidul Liberal Democrat din Moldova atestă încheierea unui ciclu politic. „Pentru depășirea acestei situații, considerăm necesară lustrația politică în Republica Moldova și decretarea celei de-a doua Republici. Republica Moldova are nevoie de o reconstrucție totală și crearea unei noi Constituții”, subliniază liberal-democrații.
Doina Secrieru