PLDM: Ceea ce guvernarea numește „reforma justiției” este o ingerință în activitatea puterii judecătorești

PLDM: Ceea ce guvernarea numește „reforma justiției” este o ingerință în activitatea puterii judecătorești

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) constată că ceea ce guvernanții numesc reforma justiției este o ingerință totală în exercitarea puterii judecătorești, informează OFICIAL.

PLDM spune că reforma justiției trebuie să se facă în baza Legii și Constituției.

„Amintim celor de la guvernare că în conformitate cu art.6 din Constituție:

„În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sunt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin potrivit prevederilor Constituției”.

Nu negăm faptul că domeniul justiției necesită reformare. Dar reforma trebuie să se înfăptuiască în baza Constituției și Legii.

Darea din deget și amenințările făcute de către cei care au depus jurământ să respecte Constituția și legile Republicii Moldova demonstrează cu prisosință imixtiunea în justiție și a tentativelor de a o supune politicului”, spune PLDM.

Formațiunea solicită guvernanților să evite derapajele anticonstituționale și antidemocratice și să identifice metode de colaborare între puteri în procesul de realizare a reformelor.

Share