Platforma instituțională de cooperare între Parlamentul RM și Banca Mondială – lansată

Platforma instituțională de cooperare între Parlamentul RM și Banca Mondială – lansată

Provocările actuale în dezvoltarea sectorului agricol din țara noastră, eficiența cheltuielilor publice în agricultură, impozitele și politicile fiscale în domeniu au fost principalele subiecte abordate în cadrul evenimentului de lansare a platformei instituționale de cooperare între Parlamentul și Reprezentanța Băncii Mondiale în Republica Moldova.

Reuniunea de astăzi, care s-a axat pe prezentarea și dezbatarea Raportului Băncii Mondiale cu privile la eficiența cheltuielilor publice în agricultură, face parte dintr-o serie de acțiuni comune planificate de Legislativ, împreună cu echipa Reprezentanței Băncii Mondiale la Chișinău, în scopul consolidării colaborării între cele două instituții.

La eveniment au participat Președintele Parlamentului Andrian Candu, Managerul de țară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, Alex Kremer, precum și deputați din toate fracțiunile parlamentare, experți economici ai Reprezentanții Băncii Mondiale, reprezentanți ai ministerelor economiei, finanțelor și agriculturii, specialiști din cadrul Secretariatului Parlamentului.

În debutul reuniunii, Speakerul Andrian Candu a mulțumit echipei Reprezentanței Băncii Mondiale la Chișinău pentru receptivitate și a apreciat suportul acordat deja Parlamentului, prin avizarea unui șir de inițiative legislative în mai multe domenii, inclusiv pachetul agricol și cel referitor la piața asigurărilor și cartea verde.

„Lansăm astăzi cooperarea instituțională între Parlamentul Republicii Moldova și Banca Mondială, care se va materializa prin mai multe evenimente, inclusiv printr-o serie de prezentări și dezbateri pe subiecte importante, în special în domeniul economic. La fel, apreciem și mulțumim Băncii Mondiale pentru suportul acordat țării noastre, în special Parlamentului”, a menționat Andrian Candu.

La rândul său, Managerul de țară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, Alex Kremer a salutat lansarea cooperării instituționale cu Legislativul și s-a declarat încântat de faptul că echipa sa de experți va avea ocazia să discute direct cu deputații despre propunerile lor. „Banca Mondială joacă un rol important într-un mediu deseori politizat și, anume, de a prezenta un punct de vedere obiectiv, menit să contribuie la calitatea actului final”, a subliniat oficialul.

Raportul prezentat astăzi de experții economici ai Reprezentanței Băncii Mondiale, și-a propus să răspundă la o serie de întrebări legate de eficiența cheltuielilor publice în sectorul agricol din țara noastră și să propună posibile soluții la provocările din domeniu, generând discuții între participanții la eveniment.

Atât deputații, câr experții Băncii Mondiale au fost de acord asupra importanței dezvoltării sectorului agricol pentru asigurarea creșterii economice durabile a Republicii Moldova, obiectiv asumat de autorități în Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2020”.

Participanții la discuții au formulat o serie de propuneri și recomandări în vederea îmbunătățirii legislației în domeniu, inclusiv privind revizuirea sistemului de subvenționare în agricultură. În context, Viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Nicolae Olaru a anunțat că se lucrează deja la revizuirea mecanismului de subvenționare, astfel încât subvențiile să fie acordate atât per hectar, cât și pentru investiții.  

Prin lansarea cooperării instituționale cu Banca Mondială, Parlamentul își propune să valorifice plenar expertiza acordată de această instituție țării noastre, care va servi drept suport în lansarea unor discuții mai aprofundate asupra strategiilor sectoriale de dezvoltare a Republicii Moldova.

385A8308 385A8303

Doina Secrieru

Share