Platforma DA: „Țara are nevoie de un consens național în situația critică și rolul Parlamentului aici este foarte important”

Platforma DA: „Țara are nevoie de un consens național în situația critică și rolul Parlamentului aici este foarte important”

Fracțiunea Platforma DA din Legislativ a decis să ceară restabilirea controlului parlamentar asupra situației din țară, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, autoizolarea Parlamentului nu este justificată în condițiile în care cetățenii Republicii Moldova apelează masiv și constant la deputații pe care i-au ales şi solicită imperios soluţionarea problemelor care au apărut în urma declarării stării de urgenţă.

În context, deputaţii Alexandru Slusari și Maria Ciobanu, membri ai Biroului Permanent din partea fracțiunii Platforma DA, au inițiat convocarea ședinței BP și organizarea ședinței plenare a Legislativului, la care să fie audiat Prim-ministrul în contextul stării de urgență și a crizei social-economice, în special pentru elucidarea următoarelor subiecte:

– acţiunile propuse pentru salvgardarea economiei Moldovei în contextul unei crize pandemice nemaipomenite și conceptul replanificării procesului bugetar;

– situația la capitolul aprovizionarea cu echipamente de protecție și teste pentru COVID-19;

– delimitarea clară a competențelor Comisiei pentru Situații Excepționale de atribuțiile Guvernului, Parlamentului și ale administrației publice locale.

„Totodată, Platforma DA va propune reluarea activităților ordinare ale legislativului măcar la nivelul comisiilor permanente. Țara are nevoie de un consens național în situația critică și rolul Parlamentului aici este foarte important”, se mai spune în comunicat.

Potrivit lor, pentru convocarea ședinței Biroului Permanent mai au nevoie de două semnături.

Andriana Cheptine

Share