Platforma „DA” solicită reluarea ședințelor Parlamentului
Platforma „Demnitate și Adevăr” solicită reluarea ședințelor plenare ale Parlamentului pentru constituirea Comisiei de anchetă pentru investigarea faptelor de corupție în care a fost implicat Președintele țării, Igor Dodon, dar și aprobarea în lectură finală a Legii privind organizațiile neguvernamentale, transmite OFICIAL.
În cadrul unei conferințe de presă, liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase a menționat că Platforma își asumă președinția acestei Comisii.
„Platforma „DA” își asumă președinția acestei Comisii de anchetă, având ca experiență rapoartele fraudei bancare obținute în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind furtul miliardului, condusă de Alexandru Slusari și Igor Munteanu.
Cerem convocarea Parlamentului pentru aprobarea în lectură finală a Legii privind organizațiile neguvernamentale, ca ultimă condiție pentru debursarea ultimei tranșe din acordul cu UE”, a spus Andrei Năstase.
Cristina Parfeni