Platforma DA: Mâine vom trăi cu toții o zi istorică

Platforma DA: Mâine vom trăi cu toții o zi istorică

Membrul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Stela Macari, în cadrul unor declarații de presă, a spus că, Platforma DA își pune toată încrederea că actuala guvernare va întreprinde acțiuni definitorii și de durată în folosul veteranilor de război.

„Mâine vom trăi cu toții o zi istorică, o zi solemnă și plină de semnificații – Ziua Independenței statului nostru, Republica Moldova. Această zi reprezintă dovada că în momente decisive pentru țara noastră am știut să ne mobilizăm și să ne ridicăm la înălțimea vremurilor pe care le-am trăit, am știut să ne obținem libertatea și, cel mai important, am știut să ne-o apărăm. Trebuie să recunoaștem că în acești 30 de ani de independență, țara noastră a trecut prin perioade deloc ușoare. E de datoria noastră ca în această zi să cinstim patrioții care au înfăptuit actul independenței, deopotrivă cu eroii care mai apoi, pe Nistru, au apărat independența și suveranitatea acestui stat”, a declarant Macari.

Reprezentanta Platformei a mai spus că, de-a lungul anilor, cei din vârful piramidei guvernamentale, în loc să le asigure veteranilor un trai decent, au profitat de necazurile lor.

„Cine dacă nu ei au dreptul suprem să fie protejați și ajutați de stat? În legislatura precedentă am reușit să punem pe agenda parlamentară problemele celor care au apărat independența țării noastre. Astăzi ne punem toată încrederea că actuala guvernare va întreprinde acțiuni definitorii și de durată în folosul veteranilor de război”, a precizat Macari.

Totodată, ea a menționat că, Platforma DA, în cei doi ani de activitate ca partid parlamentar, a promovat mai multe proiecte de lege în acest sens.

„Astăzi nimic nu mai poate împiedica ca ele să fie preluate și duse până la capăt:

·        Alocația lunară a veteranilor de război trebuie revăzută;

·        Polița de asigurare medicală gratuită pentru toți veteranii trebuie să devină o prioritate;

·        Crearea unei structuri puternice, pe modelul departamentului pentru veterani propus de noi și înregistrat în procedură legislativă, o structură ce le-ar asigura implementarea politicilor, astfel încât legea să fie aplicată echitabil pentru toate categoriile de veterani, să le protejeze drepturile și să ofere garanții sociale acestor oameni.

Nedreptatea și nepăsarea față de veterani caracteristică tuturor guvernărilor de la declararea independenței Republicii Moldova încoace trebuie schimbată pe angajamente”, a conchis Macari.

Cristina Jicol

Share