Platforma DA – dezamăgită de ministrul Andrei Spînu

Platforma DA – dezamăgită de ministrul Andrei Spînu

„Suntem profund dezamăgiți de prestația de ieri și răspunsurile oferite de către ministrul Andrei Spînu la situația din domeniul energetic” – a declarat Dinu Plîngău, președintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA), informează OFICIAL.

Politicianul, în context, a menționat că, „Republica Moldova a cheltuit peste 11.000.000.000 lei, în mare parte credit, fără gram de transparență sau justificare adecvată. Asta fără a ține cont de miliardele oferite de stat pentru compensații. În plină criză, în sezonul rece, noi cheltuim gaz cu preț final de 1500 USD. Prețul pe piață e de 700 USD, iar Moldova ar putea, având lichidități la Energocom, să procure gaz ieftin. Cel scump să-l păstrăm ca rezervă pentru vremuri mai bune de plătit. Acești bani, nu i-a cheltuit Andrei Spînu din buzunarul lui, ci sunt banii fiecărui cetățean al Republicii Moldova, care achită facturi mari, plătesc impozite și vor întoarce creditele statului. Secretizarea informațiilor despre achizițiile de gaze naturale care trec prin intermedierea MoldovaGaz se face doar în raport cu cetățenii noștri, or să invoci ideea de securitate în condițiile când totul se distribuie prin filiala Gazprom, trebuie să ai mare talent la minciuni.”

„Chiar dacă mâine, în plină criză și absolut nejustificat, prețul gazului pentru consumatori ar ajunge la 50 lei, cu siguranță s-ar găsi unii care vor striga: ,,bravo Spînu, bravo PAS”. Așa e în democrație, fiecare cu capacitatea lui de a analiza sau a aprecia niște lucruri, doar că în democrație există transparență. Fiecare bănuț plătit de contribuabili în factură trebuie justificat. Din momentul plecării capului în favoarea regimului separatist de la Tiraspol, împreună cu colegii am cerut transparență și dovada că banul public este cheltuit rațional, am expediat zeci de scrisori și solicitări în adresa Guvernului, ministerului de resort, cancelariei de stat și Energocom, ca să primim răspunsuri contradictorii. Acest fapt denotă nesiguranță, haos și trezește multe dubii față de corectitudinea deciziilor luate de principalii responsabili”, a menționat Dinu Plîngău.

Președintele Platformei DA a subliniat că a venit timpul ca întreaga societate, presa liberă de influența PAS, deputații care mai au demnitate și responsabilitate față de votul acordat de cetățeni să ceară transparență pe achizițiile din domeniul energetic. „Ca prim pas, toată lumea este în drept să vadă contractul cu cei de la Cuciurgan, ca să nu mai fie situații jenante sau expuneri contradictorii, iar noi să primim mai multă informație de la presa din regiunea transnistreană decât de la autoritățile noastre”, a conchis el.

Share