Platforma DA a depus o sesizare la Curtea Constituțională
Deputatul Platformei DA în Parlamentul Republicii Moldova, Dinu Plîngău, anunță că, astăzi, a depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC), prin care solicită suspendarea și anularea celor două hotărâri care au stat la baza ridicării mandatului de judecător al CC și numirea în funcție a lui Boris Lupașcu, informează OFICIAL.
„Orice jurist va spune că aceste două hotărâri nu produc nici un efect juridic și au drept scop destabilizarea situației din Republica Moldova”, a declarat Plîngău, în cadrul unui briefing de presă.
Tot el a menționat că, cel mai grav este că în acest război se discreditează instituția parlamentară și Curtea Constituțională: „Este condamnabil ceea ce s-a întâmplat pe 23 aprilie, curent. Cu siguranță, tot ceea ce a fost adoptat va fi anulat și nu va produce efecte juridice”.
În același timp, Plîngău a anunțat că Andrei Năstase urmează să depună un denunț la Procuratură cu privire la investigarea acțiunilor care au avut loc pe 23 aprilie.
Mihaela Conovali