Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023 – supus consultărilor publice
Proiectul Hotărârii Guvernului „Cu privire la aprobarea Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023” a fost supus consultărilor publice, transmite OFICIAL.
Astfel, ministerele și alte autorități administrative centrale vor întreprinde măsurile necesare pentru executarea integrală și în termenele stabilite a Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023; vor prezenta trimestrial, până la data de 5 a lunii următoare trimestrului de raportare, informația despre executarea Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, utilizând Sistemul informațional – platforma de monitorizare și raportare „Plan-PRO”, la adresa; vor prezenta Cancelariei de Stat anual, până la data de 1 februarie, informația despre realizarea obiectivelor și a indicatorilor de progres ai Planului de acțiuni al Guvernului, conform domeniilor de competență.
Cancelaria de Stat va prezenta Guvernului până la data de 15 a lunii următoare trimestrului de raportare, informaţia privind progresul în realizarea Planului de acțiuni al Guvernului pentru trimestrul precedent; până la data de 1 martie, raportul de evaluare a implementării Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul precedent.
Planul de acțiuni al Guvernului până în 2023 îl puteți accesa aici.
Cristina Parfeni