Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020, analizat la Chișinău

Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020, analizat la Chișinău

Astăzi are loc reuniunea de informare privind implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020, informează Oficial.

Liderul fracţiunii parlamentare a democraţilor, Marian Lupu, a comunicat despre angajamentele Republicii Moldova.

„Această reuniune este una de importanță semnificativă. Ne-am adunat aici pentru a face o analiză critică a stării de fapt. Este vorba de planul de acțiuni, care are menirea să sprijine procesul de reforme în țara noastră. Este importantă continuitatea acțiunilor noastre comune. Consiliul Europei a fost și rămâne un partener fidel. Acest eveniment este o foarte bună ocazie de analiză. Parlamentul Republicii Moldova, și în continuare, se va implica în sprijinul procesului de implementare a planului de acțiuni și aici mă refer la aprobarea cadrului legal. Pentru viitor ne propunem să perseverăm și alte evenimente de importanță pentru țara noastră, cum ar fi combaterea corupției, consolidarea democrației locale, etc.. Aș vrea să subliniez că, proiectele realizate contribuie și la realizarea angajamentelor Republicii Moldova. Cert este că, în orice exercițiu sunt absolut necesare eforturi comune, doar așa noi vom reuși să atingem acele scopuri care au fost stabilite. Nu sunt proiecte întâmplătoare, ele vin în interesul Republicii Moldova”, a declarat el.

La eveniment, a fost prezentă și șefa Directoratului general pentru programe al Consiliului Europei, Verena Taylor.

În acest fel, urmează o serie de discuții, în format închis, privind Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020.

Mihaela Conovali

Share