PL a PIERDUT procesul de judecată  împotriva Coaliției Pro Europene

PL a PIERDUT procesul de judecată împotriva Coaliției Pro Europene

Partidul Liberal din Moldova a pierdut procesul de judecată privind declararea nulităţii Acordului privind constituirea şi funcţionarea Coaliției Pro Europene, încheiat la 30 mai 2013 între membrii partidelor de guvernare(PLR, PLDM și PD).

Partidul Liberal Reformator anunță că decizia de încetare a procesului intentat la cererea PL a fost luată la 8 octombrie 2014 de Judecătoria sector Buiucani, mun. Chişinău.

Potrivit instanței de judecată, Acordul politic privind constituirea și funcționarea Coaliției Pro Europene, încheiat la 30 mai 2013 nu poate fi obiect de dezbateri într-un proces de judecată mai ales dacă este vorba despre declararea nulității acestui act încheiat între trei partide politice cu scopul de a realiza o guvernare stabilă și eficientă care este capabilă să ajungă la un compromis în interesul național.

“De remarcat este că nici o formaţiune politică parlamentară sau extraparlamentară, chiar şi cele mai înverşunate susţinătoare ale cursului pro-est, nu au contestat legalitatea Acordului privind constituirea şi funcţionarea Coaliției Pro Europene. Partidul Liberal nu a ținut cont nici de faptul că acest act a fost semnat de 51 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova”, spun cei de la PLR.

La 30 mai 2013, grupul deputaţilor liberal-reformatori format din 7 deputaţi, au decis păstrarea cursului de dezvoltare pro-europeană al Republicii Moldova prin formarea unui partid distinct care participă la actul de guvernare.

Maria Roșca

Share