
Piață agroalimentară modernă la Cahul
La Cahul va apărea o piață agroalimentară modernă, care va deschide 170 locuri noi de muncă.
Lucrările de construcție au început în noiembrie anul trecut și au ajuns la etapa de realizare a fundației, urmând ca, ulterior, să fie amenajat un spațiu comercial de 4.675 m², destinat atât producătorilor locali, cât și investitorilor interesați de dezvoltarea afacerilor în regiune. Finalizarea lucrărilor e planificată pentru sfârșitul anului 2025.
Costul constituie 680.000 de euro din partea Uniunii Europene, inclusiv contribuția Primăriei municipiului Cahul. Investiția se realizează prin programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UNDP Moldova și UNICEF Moldova.