PG face precizări: Activitatea unei comisii parlamentare de anchetă nu are nici o legătură cu o anchetă judiciară

PG face precizări: Activitatea unei comisii parlamentare de anchetă nu are nici o legătură cu o anchetă judiciară

Urmare acuzațiilor la adresa Procuraturii, lansate de către deputatul Inga Grigoriu, în calitate de președinte al Comisiei parlamentare de anchetă „Laundromat”, Procuratura Generală (PG) face unele precizări, transmite OFICIAL.

Procuratura menționează că „regretă prestația iresponsabilă, neprofesionistă și politico-populistă a unui ales al poporului care, având grave carențe în materie de cunoaștere a dreptului și a modului în care se înfăptuiește justiția, și-a asumat rolul de justițiar, expert și și-a făcut un obicei din a lansa învinuiri nefondate şi imixtiuni în activitatea organelor de drept”.

„Prin generalizări pripite fie de clasare a dosarelor, fie de sabotare a activității Comisiei, altor judecăţi făcute fără cunoaşterea realităţilor, reacţii disproporţionate faţă de ceea ce ar trebui să constituie o anchetă penală, sanctuarul dreptăţii este grav afectat. Cert este că prin acuzațiile sale evident deplasate, doamna deputat deja nu mai impresionează pe nimeni, agravând în continuare conflictul constituțional dintre diferiți demnitari publici în scop de PR politic”, spune Procuratura.

De asemenea, Procuratura punctează că activitatea unei comisii parlamentare de anchetă nu are nici o legătură cu o anchetă judiciară și o activitate de urmărire penală nepublică, obiectul acestora fiind diferit, astfel încât cele două anchete nu pot interfera.

„Totuși, din momentul instituirii Comisiei, procurorii au formulat 45 de răspunsuri la demersurile acesteia, în termenii și volumul prevăzut de lege. În cazul în care, în cadrul urmăririi penale Procuratura va intra în posesia unor informații relevante pentru activitatea Comisiei de anchetă și va considera că prezentarea lor nu va prejudicia bunul mers al procedurii penale, ele vor fi prezentate suplimentar. Procuratura rămâne și în continuare deschisă pentru colaborare cu toate puterile statului și reconfirmă poziția de a adopta hotărâri doar în baza unor probe pertinente, indiferent de formele de presiune generate de unele elemente politice”, mai spune Procuratura Generală.

Cristina Parfeni

Share