Peste 2 500 de elevi au vizitat Parlamentul în ultima lună. Igor Grosu: Mi-au promis că vor mai reveni

Peste 2 500 de elevi au vizitat Parlamentul în ultima lună. Igor Grosu: Mi-au promis că vor mai reveni

Peste 2500 de elevi au vizitat Parlamentul în ultima lună.

Igor Grosu, președintele Parlamentului, a precizat că vizitele au avut loc în cadrul programului „Excursia Europeană”.

„Timp de o lună, i-am primit cu mare drag în Parlament pe cei peste 2500 de elevi din întreaga țara, participanți în cadrul programului „Excursia Europeană”, lansat de Guvern în premieră în această vară.

Am avut ocazia să discut cu unii dintre ei despre impresiile lor după ce au vizitat obiectivele turistice din capitală, iar pe alții, în zilele de joi, i-am salutat în cadrul ședințelor plenare. Sunt copii curioși, dornici de a afla noi informații și care mi-au promis că vor mai reveni”, a menționat oficialul.

Share