Pericol de inundație! Ion Chicu a mers la Nodul Hidroenergetic „Costești-Stânca”

Pericol de inundație! Ion Chicu a mers la Nodul Hidroenergetic „Costești-Stânca”

Prim-ministrul Ion Chicu a mers la Nodul Hidroenergetic „Costești-Stânca”, pentru a examina pericolele de inundație generate de precipitațiile abundente recente în Republica Moldova, România și Ucraina, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, conducerea Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, a Agenției „Apele Moldovei” și a Serviciului Hidrometeorologic de Stat a informat despre evoluția nivelului de apă în râul Prut, situația actuală, prognozele pentru perioada următoare și pericolele de inundații.

Șeful IGSU a informat despre faptul că a fost examinată situația și identificate localitățile care pot fi inundate și întreprinse măsuri de prevenire. Au fost instruite Autoritățile Publice Locale și s-au elaborat planuri de acțiuni, pregătite materiale necesare și echipele de intervenție.

Totodată, potrivit aceluiași comunicat, Prim-ministrul a solicitat să fie evaluată experiența precedentă și luate în calcul urmările inundațiilor din anii 2008 și 2012, care pot ajuta la planificarea și realizarea măsurilor preventive eficiente.

În același timp, Chicu a menționat că Guvernul dispune de resurse în Fondul de Rezervă și este pregătit să intervină în caz de necesitate. A solicitat mobilizarea tuturor autorităților publice responsabile pentru a gestiona situația în care nivelul apei va crește și va ieși din albia râului Prut. „Trebuie să avem lista caselor care se află în zona de risc, să fie informați localnicii și pregătită evacuarea lor în siguranță. Vă rog să vă asigurați că avem totul pregătit și vom acționa preventiv”, a comunicat Prim-ministrul.

Centrala Hidroenergetică de la Costești-Stânca a fost construită în perioada 1973 – 1978. Lacul de acumulare se întinde pe o lungime de 70 km liniari și ocupă o suprafață de 59 km, cu capacitatea de acumulare de 1 miliard 285 milioane metri cubi de apă, cu o adâncime maximă de 43 metri. Barajul are o lățime de 710 metri. Puterea instalată a hidrocentralei este de 32 MW, dintre care 16 MW este puterea generatorului amplasat pe teritoriul Republicii Moldova. Debitul de apă evacuată de turbina constituie 65 metri cubi pe secundă.

De menționat că, la Centrala Hidroenergetică Costești muncesc 27 angajați. Nodul Hidroenergetic produce 5-6% din energia produsă anual de producătorii autohtoni și cca 1-1,5% din energia consumată de partea dreaptă a râului Nistru a Republicii Moldova. În anul 2019 veniturile Nodului Hidroenergetic Costești-Stânca au depășit 51 milioane lei.

Cristina Pendea

Share