„Pentru Moldova” solicită deputaților să revină la muncă pentru a adopta mai multe proiecte necesare
Platforma parlamentară „Pentru Moldova” – constituită de fracțiunea Partidului „Șor” și 6 deputați neafiliați, solicită tuturor deputaților să revină de urgență la muncă și să reia ședințele Parlamentului pentru a adopta mai multe proiecte de actualitate și de mare importanță pentru cetățeni, informează OFICIAL.
Deputatul Petru Jardan, în cadrul unui briefing de presă, a spus că „Pentru Moldova” a avut o serie de ședințe și a pregătit unele proiecte de legi prioritare.
„Primul proiect, în prag de iarnă și în contextul situației pandemice, este deschiderea farmaciilor mobile sociale. Acestea sunt o soluție optimă, având în vedere că în multe localități nu există farmacii și cetățenii trebuie să se deplaseze kilometri pentru a avea acces la medicamente”, a spus el.
Totodată, deputatul a menționat că o altă inițiativă e asigurarea cu medicamente gratuite sau la prețuri mici, or bătrânii și alte categorii de persoane trăiesc sub limita existenței.
Deputații din Platformă propun și oferirea lucrătorilor medicali din prima linie, care luptă cu infecția COVID-19, statutului de militar.
„Reiterăm apelul nostru către toți deputații – să conștientizeze situația social-economică actuală din Republica Moldova și să revină la muncă. Cetățenii ne-au ales să muncim în folosul țării. În ultimele două luni suntem impuși să nu activăm, iar unii se ocupă de campanii electorale și lupte politice”, a declarat Jardan.
Deputatul neafiliat Sergiu Sîrbu a spus că propun adoptarea pe viitor a niște măsuri neordinare, preluate de alte state, care nu vor plăcea la mulți, dar sunt necesare. „E vorba de instituirea curților de jurați în instanțele de judecată, adică în afară de judecători, vor fi și jurații, care să fie oameni simpli, neafiliați, selectați transparent, aleatoriu. Acest mecanism va fi implementat conform sistemului anglo-saxon. Probabil nu va fi simplu și la început va fi un proiect-pilot”, a spus el, precizând că examinează experiențele internaționale, la moment.
Deputata neafiliată Ruxanda Glavan a spus că deputații trebuie să găsească lucruri care să-i unească, și nu să-i dezbine, pentru ca să rezolve problemele cetățenilor.
„Oamenii Moldovei au nevoie de soluții concrete și le așteaptă de la noi, cei care suntem aleși astăzi în Parlament”, a subliniat ea.
Cristina Gurez