„Pentru Moldova” și „ȘOR” cer convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate, ca să discute despre scumpirea carburanților

„Pentru Moldova” și „ȘOR” cer convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate, ca să discute despre scumpirea carburanților

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” și fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” cer convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate, ca să discute despre scumpirea carburanților, transmite OFICIAL.

În cadrul unui briefing de presă, deputatul Sergiu Sîrbu a menționat că, în actualele condiții, este necesară revenirea la practica stabilirii, de către ANRE, o dată la două săptămâni, a prețurilor plafon pentru carburanți.

„Scumpirea periodică a carburanților, a patra deja în acest an, va avea efecte devastatoare, pentru că va genera, inevitabil, și alte scumpiri în lanț, inclusiv la produsele de bază. Câteva ramuri vitale ale economiei sunt extrem de afectate, mai ales că, pe lângă aceste scumpiri, au fost impuse noi restricții pe fundalul pandemiei, care împiedică sau limitează activitatea agenților economici”, a menționat deputatul.

El a precizat că, din cauza scumpirii carburanților, sunt afectate câteva sectoare cheie ale economiei. „Primul domeniu care este deja, practic, paralizat este cel al transporturilor. Furnizorii de astfel de servicii au anunțat de curând că își sistează activitatea și intră în grevă generală. Asta înseamnă o fractură serioasă într-un domeniu-cheie, care riscă să provoace haos. Altă ramură a economiei, care se află la pământ este agricultura. În scurt timp, fermierii vor trebui să înceapă lucrările în câmp, iar scumpirea carburanților este o adevărată lovitură de grație pentru ei, în condițiile problemelor și așa foarte complicate cu care se confruntă din cauza secetei de anul trecut și a lipsei totale de susținere din partea autorităților”, a spus Sîrbu, menționând că astfel este amenințată securitatea alimentară a țării.

Potrivit lui, scumpirile inevitabile pentru produsele de bază, pe fundalul scumpirii carburanților, vor arunca țara într-o sărăcie lucie și vor condamna la foame o bună parte din populație. „Nu ne mai putem permite nicio clipă să amânăm soluționarea acestei probleme. În joc este nu doar viața și sănătatea oamenilor, dar și însăși existența acestui stat. Tot mai mulți experți vorbesc despre faptul că, în spatele scumpirii carburanților stau înțelegeri de cartel. Că aceste majorări sunt nejustificate și sunt operate cu scopul ca oamenii din spatele acestor afaceri să se îmbogățească pe seama incertitudinii și lipsei de control din partea statului”, a menționat Sergiu Sîrbu.

În context, deputatul i-a cerut președintelui Maia Sandu să convoace de urgență Consiliul Suprem de Securitate: „În condițiile în care nu avem astăzi un guvern cu atribuții depline, îi cerem președintelui Maia Sandu să convoace de urgență Consiliul Suprem de Securitate, la care să discute, în primul rând, subiectul stabilirii prețurilor la produsele petroliere. Pentru că, după cum am spus, este amenințată direct securitatea statului. Să invite în fața acestui înalt for pe toți reprezentanții instituțiilor responsabile, cum sunt membrii Guvernului, conducerea ANRE și cea a Consiliului Concurenților, care să vină cu un raport amănunțit asupra situației create și să prezinte de urgență soluții pentru ieftinirea carburanților. De asemenea, cerem să fie efectuat un control amănunțit pe piața petrolieră, iar dacă se va descoperi că cineva profită de situație pentru a se îmbogăți să fie aspru pedepsit”.

Sergiu Sîrbu a mai adăugat că, în această situație complicată, este necesară revenirea la vechea practică, care prevede stabilirea de către ANRE, o dată la două săptămâni, a unor prețuri plafon pentru benzină și motorină, care să împiedice petroliștii să opereze scumpiri după bunul lor plac. „Mizăm pe responsabilitatea președintelui, în primul rând, dar și a întregii clase politice și sperăm că vor conștientiza măcar acum gravitatea situației și vor renunța la intrigi și ambiții, astfel încât să putem găsi, împreună, soluții”, a conchis Sergiu Sîrbu.

Cristina Pendea

Share