Deputat PLDM: Guvernul a mers pe o altă cale, aceasta este de fapt calea facilitării anumitor primari

Deputat PLDM: Guvernul a mers pe o altă cale, aceasta este de fapt calea facilitării anumitor primari

Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Iurie Țap, în cadrul unui briefing de presă, a vorbit despre politica bugetar-fiscală pentru anul 2018, votată în lectură finală de parlamentari, informează Oficial.

„Vineri, Parlamentul a votat în a doua lectură politica bugetar-fiscală și bugetul de stat. Voi menționa o procedură sau ambele proceduri absolut netransparent. Putem înțelege chiar dacă au fost deplasați sau încălcați termenii legali, dar cel puțin să fie suficient timp pentru a face cunoștință cu aceste materiale. Prin politica bugetar-fiscală a fost modificată legea finanțelor publice și municipiile vor beneficia de 35 la sută din impozitul venit al persoanelor fizice, care este colectat în teritoriul administrat, or orașele rămân la cota de 20 la sută. Este o abordare absolut ilegală și în acest sens voi face trimitere la legea 435 privind Descentralizarea administrativă care stabilește principiile descentralizării”, a precizat el.

Prin urmare, Țap a oferit exemple cu privire la ilegalitățile din cadrul raioanelor. „Să medităm: orașul Căușeni, care are peste 15 mii de locuitori, alături de municipiul Hâncești, care are ceva mai mult de 12 mii de locuitori – va putea primarul de Căușeni să acorde aceleași servicii și standarde de calitate ca și cel din Hâncești? La sigur, nu. Este o abordare discriminatorie, dacă este să facem o analiză a stării de lucru privind situația în orașe, atunci am putea constata că, circa jumate din orașele reședințe de raion nu au capacitate administrativă sau sunt peste media capacității administrative. O unitate administrativ-teritorială are capacitate dacă cheltuielile administrative constituie 30 la sută din veniturile proprii”, a declarat el.

Iurie Țap a vorbit și despre incapacitatea centrelor administrative cu privire la asigurarea serviciilor elementare din cadrul primăriilor. „În acest sens, Cantemir are 73 la sută, Basarabeasca – 78 la sută, Anenii Noi – 73, Glodeni – 73, Criuleni – 83, ceea ce înseamnă că aceste orașe de fapt nu au posibilități să asigure serviciile elementare. Nu au bani pentru deszăpezire, nu au bani pentru salubrizare, nu au bani pentru a-și realiza competențele. Deci, în loc să se meargă pe reforma de descentralizare, conform legii și principiilor recunoscute, Guvernul a mers pe o altă cale, aceasta este de fapt calea facilitării anumitor primari din cadrul Partidului Democrat, dar vine și să faciliteze în viitoarele alegeri parlamentare candidații PD pe aceste circumscripții”, a menționat el.

Mihaela Conovali 

Share