Pe cine ar putea susține în turul doi? Valeriu Ghilețchi: „Unii aruncă toate podurile în aer”

Pe cine ar putea susține în turul doi? Valeriu Ghilețchi: „Unii aruncă toate podurile în aer”

„Cu siguranţă, pot spune la ora actuală că nu voi îndemna electoratul care mă va susţine să voteze pentru domnul Dodon, ţinând cont de sondajele care îl prezintă pe domnul Dodon ca deja fiind în turul doi”. Declarația a fost făcută de candidatul independent Valeriu Ghilețchi, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

În ce priveşte oponentul lui Dodon, Valeriu Ghilețchi a spus că va trebui să se întâlnească, să discute, să vadă dacă el este gata să incorporeze în programul său electoral valorile cu care merg el în această campanie și dacă sunt compatibili.

„Eu am atras atenţie, şi anume, să lăsăm punte de comunicare. Am impresia că unii aruncă toate podurile în aer, uitând că după 30 octombrie vor avea nevoie de aliaţi, vor avea nevoie de sprijin. Şi trebuie să acţionăm în acest fel, înţelept, ca după 30 octombrie să ne aşezăm să discutăm şi să vedem cum putem deja să ne mobilizăm ca să-l susţinem pe cel care a ieşit în turul doi şi va fi oponentul domnului Dodon”, a mai spus Ghilețchi.

Mihaela Rotari

Share