PDM: Suntem gata să punem umărul la dezvoltarea ţării. Asta ne-am propus să facem prin iniţierea PACTULUI MOLDOVA

PDM: Suntem gata să punem umărul la dezvoltarea ţării. Asta ne-am propus să facem prin iniţierea PACTULUI MOLDOVA

Astăzi a avut loc şedinţa lărgită a Biroului Executiv al Partidului Democrat din Moldova (PDM), cu participarea preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale PDM, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de raioane din partea PDM, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, temele de discuţie au vizat situaţia social-economică din ţară în contextul crizei complexe: economică, pandemică, socială, care se agravează, războiul din Ucraina, implicarea autorităţilor locale în gestionarea fluxului de refugiaţi ucraineni, măsurile ce se impun pentru susţinerea populaţiei în condiţiile creşterii preţurilor la produse şi resurse energetice, necesitatea consolidării societăţii pentru a depăşi problemele cu care ne confruntăm.

Preşedintele interimar al PDM, Monica Babuc, a mulţumit membrilor PDM pentru munca onestă şi responsabilă de care dau dovadă, acolo unde se află, pentru eforturile depuse în vederea consolidării societăţii  şi asigurării unui nivel de trai mai bun cetăţenilor noştri.

„Suntem gata să punem umărul la dezvoltarea ţării. Asta ne-am propus să facem prin iniţierea PACTULUI MOLDOVA. Suntem un partid care pledează plenar pentru aderarea la UE, suntem un partid care pledează plenar pentru aprofundarea relaţiilor cu România pe toate dimensiunile colaborării dintre statele noastre în special luând în consideraţie rolul special al României de avocat al Republicii Moldova în procesul de aderare la structurile europene”, a declarat dna Monica Babuc.

Preşedintele interimar al PDM a accentuat că Partidul Democrat are în spate o istorie bogată, rezultate frumoase şi oameni profesionişti, responsabili şi buni gospodari, de care ţara are mare nevoie. Monica Babuc s-a arătat convinsă că Partidul Democrat va ocupa în continuare un loc important pe scena politică din ţară şi va contribui la consolidarea societăţii în spiritul valorilor general umane şi cele democratice europene.

La şedinţă, a fost făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind situaţia din Organizaţiile Teritoriale PDM, necesitatea fortificării continue a acestora şi iniţierea consultărilor privind pregătirea viitorului Congres al formaţiunii. A fost menţionată şi importanţa consolidării colaborării cu Partidul Social Democrat din România şi alte partide-partenere din familia PES.

Cristina Gurez

Share