PDM și PSD din România au convenit să dezvolte parteneriatul strategic
În contextul ședinței comune a Parlamentelor R. Moldova și României, a avut loc o întrevedere bilaterală dintre Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, care este și Președinte al Partidului Social Democrat din România, Marcel Ciolacu, și Președintele interimar al Partidului Democrat din Moldova, Monica Babuc, informează OFICIAL.
Oficialii au evidențiat colaborarea tradițională dintre Partidul Democrat din Moldova și Partidul Social Democrat din România, colaborare care se bazează pe un parteneriat strategic precum și pe apartenența celor două formațiuni la aceeași familie politică europeană și internațională: Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și Internaționala Socialistă.
În cadrul întrevederii, au fost puse în discuție subiecte ce țin de actualitatea politică de la Chișinău și București și modul de implicare a partidelor de sorginte social – democrată în atenuarea celor 4 crize de proporții: energetică, pandemică, a refugiaților și economică.
Interlocutorii au făcut și un schimb de opinii vis-a-vis de consecințele agresiunii ruse în Ucraina și ale crizei refugiaților, care afectează în mod direct țările noastre. În context, Președintele Monica Babuc a mulțumit Bucureștiului pentru susținerea constantă acordată țării noastre în special în atenuarea repercusiunilor crizei pandemice, energetice și în gestionarea fluxului de refugiați ucraineni.
Președinte Marcel Ciolacu a salutat procesul de reconstrucție profundă a Partidului Democrat din Moldova și de depășire a perioadelor nefaste din activitatea formațiunii noastre politice, reconstrucție care prevede restabilirea adeziunii la democrația internă autentică, la integritate și meritocrație și la promovarea și mai activă a valorilor social-democrate, a celor naționale și a valorilor europene.
PSD va sprijini procesul de reconstrucție a PDM ca un partener dedicat și care au același obiectiv strategic: integrarea europeană a Republicii Moldova.
Monica Babuc și Marcel Ciolacu au convenit să dezvolte în continuare o colaborare cât mai strânsă și să asigure multiplicarea participării active a PDM și PSD din România în viața politică și social-economică a țărilor noastre în beneficiul cetățenilor.
De asemenea, în cadrul discuțiilor, a fost menționată importanța dinamizării parteneriatului dintre cele două formațiuni politice, inclusiv prin continuarea procesului de înfrățire dintre Primăriile conduse de exponenții PDM și PSD din România.
Părțile au agreat rolul primordial al României în calitate de garant al accelerării parcursului european al Republicii Moldova și au accentuat necesitatea dezvoltării în continuare a relației de suflet dintre Chișinău și București, care se bazează pe aceeași istorie, limbă, cultură, tradiții și valori.
PDM și PSD din România au o relație de prietenie de lungă durată, care a fost fortificată prin Acordul de colaborare semnat pe 19 mai 2021, la București.