PDM, la 25 de ani: Suntem un partid cu experiență, cu istorie și tradiții, cu oameni profesioniști, competenți și buni gospodari
Partidul Democrat din Moldova (PDM) împlinește 25 de ani de la fondare. Liderul interimar al PDM, Monica Babuc spune că partidul se poate mândri cu istoria sa, știe să învețe din greșeli, iar participarea PDM la dezvoltarea țării „înseamnă o impunătoare marjă de succes a țării și a cetățenilor”, transmite OFICIAL.
Monica Babuc afirmă că în cei 30 de ani de independență a țării, 25 dintre ei au fost marcați de participarea activă a PDM în viața social-economică, politică și culturală a țării.
„PDM a declarat chiar de la crearea sa adeziunea față de ideea aderării RM la comunitatea statelor UE și acest europenism a fost demonstrat de-a lungul anilor. În istoria noastră, am avut parte de rezultate, succese, eșecuri și provocări. Mereu, însă, am fost alături de grijile și nevoile cetățenilor noștri. În perioada Guvernului Pavel Filip am demonstrat că putem realiza fapte concrete pentru oameni. În cei 3 ani de guvernare PDM, tarifele la energia electrică, gazele naturale și medicamentele compensate au scăzut, iar salariile și pensiile s-au majorat, fapt care a crescut bunăstarea populației. Peste 6000 de familii tinere și-au procurat Prima Casă. În doar un an, am construit 1600 de drumuri bune, iar veniturile de la exporturile IT le-au depășit pe cele de la ramurile tradiționale. Pe plan extern, am cerut de la Tribuna ONU retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova și am reușit securizarea frontierei de Est a țării prin instituirea controlului comun moldo-ucrainean la frontiera de stat”, spune Babuc.
De asemenea, ea a vorbit și despre eșecuri, dar spune că realizările PDM prevalează.
„…majoritatea membrilor Partidului Democrat sunt oameni onorabili, cetățeni adevărați, care au pus umărul la construcția statului independent R. Moldova și a parcursului lui european. PDM se poate mândri cu istoria sa, știe să învețe din greșelile sale și înțelege că participarea noastră la dezvoltarea de mai departe a R. Moldova va însemna o impunătoare marjă de succes a țării noastre și a cetățenilor RM”, a declarat președintele interimar al PDM.
Partidul Democrat – a mai spus ea – rămâne o forță politică importantă care asigură echilibrul pe scena politică și care mereu va înclina balanța în favoarea direcției pro-europene a țării.
„Suntem un partid cu experiență, cu istorie și tradiții, cu oameni profesioniști, competenți și buni gospodari. Din cele 9 scrutine parlamentare, în 6 PDM a acces în Legislativ. În cadrul a 6 scrutine pentru alegerile locale, au fost aleși 1008 primari democrați, sute de consilieri locali și raionali, zeci de președinți de raion.Echipa Partidului Democrat rămâne puternică și consolidată. Vom continua să muncim cu aceeași dedicație și determinare pentru a asigura o economie prosperă și un trai mai bun cetățenilor noștri. La mulți ani, dragi colegi! Mult succes în activitate și noi realizări frumoase! La mulți ani, PDM!”, menționează Monica Babuc.
Cristina Parfeni