PDM, despre decizia de astăzi a Curții Constituționale: Era așteptată și firească

PDM, despre decizia de astăzi a Curții Constituționale: Era așteptată și firească

„Deciziile Curții nu se discută, dar se execută. Hotărârea de astăzi a CC, prin care magistrații au spus clar că autodizolvarea Parlamentului nu este posibilă, era așteptată și firească” – au comunicat reprezentanții Partidului Democrat din Moldova cu privire la ultima decizie a Curții Constituționale a Republicii Moldova, informează OFICIAL.

„Și această decizie confirmă necesitatea implementării soluției propuse de PDM. Țara se află într-o profundă criză economică, sanitară și politică. Țara și cetățenii sunt și trebuie să fie preocuparea noastră principală. Prin urmare, cetățenii au nevoie să cunoască cine și cum își asumă responsabilitatea să gestioneze, în perioada de până la alegeri, această criză”, spune PDM.

Sunt 3 priorități, care trebuie luate în considerare acum, mai spun reprezentanții partidului:

1. Gestionarea crizei pandemice (testare, tratament, vaccinare);

2. Gestionarea crizei economice (ajutoare pentru oameni și mediul de afaceri);

3. Pregătirea țării de alegeri anticipate libere și corecte (curățarea clasei politice).

„Înțelegem necesitatea alegerilor anticipate, mai ales în condițiile în care avem în Parlament aproape o treime de deputați transfugi și lipsiți de integritate. În același timp, alegerile anticipate trebuie să se producă exact ca o explozie controlată. Țara trebuie pregătită pentru acest exercițiu. Este de datoria noastră, a clasei politice, să știm cum să facem acest lucru”, se arată în comunicatul PDM.

La fel, partidul își exprimă speranța că politicienii vor găsi suficientă responsabilitate și maturitate politică pentru a lăsa deoparte interesele personale și de partid și a începe să se gândească la țară și cetățeni: „În perioade de criză, perioade complicate, așa cum este cea pe care o traversăm, trebuie să fim uniți și solidari. Doar așa putem trece și peste aceste probleme”.

Mihaela Conovali

Share