PCCOCS referitor la audierea Maiei Sandu

PCCOCS referitor la audierea Maiei Sandu

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) precizează că invitația la audieri a președintei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, în conformitate cu denunţul depus pe 21 septembrie 2017 împotriva preşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc, este o măsură necesară, care se aplică în toate cazurile de acest gen în scopul bunei desfăşurări pe mai departe a măsurilor procedurale legale, transmite Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă al PCCOCS, se menționează că motivaţia aducerii la cunoştinţa denunţătorului a prevederilor legate este o măsură obligatorie,

„Nu este o procedură opţională, și este impusă de rigorile art.263 alin.(7) din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „persoanei care face denunţ sau plângere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul sau plângerea este intenţionat calomnios/oasă, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plângerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plângerea”, scrie PCCOCS.

Totodată, Procuratura menționează că preşedintele PAS, Maia Sandu, nu a dorit să ofere astăzi procurorului detalii suplimentare privind fapta denunţată, optând pentru o noua audiere în cursul zilei de mâine.

Mihaela Rotari 

Share