Pavel Postica: „Chestiunea privind coruperea alegătorilor a fost parțial soluționată. Erau 2 aspecte fundamentale”
Recomandările făcute de Curtea Constituțională în decembrie 2016, după alegerile prezidențiale, nu au fost realizate sau au fost parțial realizate. Subiectul dat a fost discutat în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.
Potrivit directorului de program al Asociației „Promo – LEX”, Pavel Postica, o recomandare a fost soluționată, 2 au fost parțial realizare, dar 3 dintre ele nu au fost realizate.
„Chiar dacă din 2017 insistent cerem autorităților soluționarea recomandărilor, cu regret, doar o parte din adrese au fost soluționate, doar 1 dintre ele. Două dintre ele sunt parțial realizate, iar 3 – deloc. Parțial a fost realizat mecanismul deschiderii secțiilor peste hotare. CC a spus că 2 criterii sunt insuficiente. În sistemul mixt s-au introdus mai multe criterii, dar Guvernul și MAEIE nu a explicat de ce s-a condus când a decis deschiderea numărului secțiilor de votare în țări diferite. Chestiunea privind coruperea alegătorilor la fel a fost parțial soluționată. Erau 2 aspecte fundamentale: nu erau prevăzute sancțiuni în Codul penal, s-a mers pe o formulă simplă, în Codul penal s-a introdus sancțiunile, dar problema transportării organizate a alegătorilor așa și nu a fost rezolvată”, a spus Pavel Postica.
Directorul executiv al Institutului pentru Politici și Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc a spus că, acele 3 probleme nerezolvate sunt importante pentru că țin de metoda de sancționare. „În afară de dojeneală publică, trebuie să existe unele mecanisme de penalizare. Legiuitorul să vină cu astfel de mecanisme, dacă într-adevăr țin la legea electorală. Implicarea cultelor religioase înseamnă că nu există separarea bisericii și statului. O altă problemă e radiodifuzorul. Care este limita de a difuza falsuri? Se poate de depus o sesizare la CCA și mai departe ce? Nu există penalități concrete. Trebuie să existe un mecanism clar de sancționare și executare imediată”, a spus Vadim Pistrinciuc.
Cristina Parfeni