Pavel Filip și Maia Sandu au avut o întrevedere

Pavel Filip și Maia Sandu au avut o întrevedere

Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip a avut o întrevedere cu liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, în cadrul căreia au fost abordate subiecte ce țin de situația politică din țară, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, cei doi lideri de partid au discutat despre modul în care este guvernată țara și în ce măsură pot fi îmbunătățite lucrurile în această perioadă de criză pandemică și instabilitate politică.

„Pavel Filip a precizat că PDM consideră că partidele de opoziție pot fi un factor constructiv de presiune asupra guvernării”, se spune în comunicat.

Un subiect abordat de liderul PAS, Maia Sandu, a fost cel legat de moțiunea propusă de PPDA și de modul în care vor acționa democrații în acest caz.

„Liderul PDM a comunicat că schimbarea nu poate fi făcută cu ajutorul unor deputați corupți și traseiști, care au fost scoși ilegal cu bani grei din PDM de către grupările Candu și Șor. Cu atât mai mult, atât PAS, cât și PPDA, s-au angajat în Parlament să nu voteze niciun guvern cu deputații corupți și au condamnat traseismul politic”, se mai spune în comunicat.

Pavel Filip a precizat că PDM este deschis dialogului doar cu PAS, PPDA și PSRM, în oricare format politic care ar putea să îmbunătățească viața cetățenilor.

Cristina Parfeni

 

Share