Pavel Filip, la discuții cu Volodymyr Groysman

Pavel Filip, la discuții cu Volodymyr Groysman

În cadrul vizitei de lucru la Kiev, premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean Volodymyr Groysman.

Prim-miniștrii au discutat pe marginea subiectelor actuale de pe agenda relațiilor moldo-ucrainene, subliniind deschiderea pentru intensificarea continuă a dialogului bilateral pe toate domeniile de interes reciproc.

Cei doi șefi de guverne au accentuat importanța unei interacțiuni constructive la frontiera de stat, inclusiv în vederea organizării controlului în comun în punctele de trecere a hotarului moldo-ucrainean. În acest context, a fost menționată disponibilitatea ambelor state pentru semnarea cât mai curând posibil a protocoalelor privind controlul comun în 8 puncte de trecere a frontierei.

Pavel Filip și Volodymyr Groysman au convenit și asupra finalizării procesului de punere în aplicare a Protocolului care vine să soluționeze problema privind depășirea termenului de 90 de zile de aflare pe teritoriul celor două țări a transportatorilor auto la efectuarea transportului de pasageri și mărfuri. La capitolul proiectelor comune de infrastructură, a fost remarcată importanța deschiderii circulației autoturismelor pe podul peste râul Nistru în apropierea localităților Unguri și Bronița. S-a vorbit și despre construcția noului pod peste râul Nistru Iampol – Cosăuți.

Șefii Executivelor de la Chișinău și Kiev au făcut un schimb de opinii și privind asigurarea protecției ecosistemului și dezvoltarea durabilă a bazinului râului Nistru. Premierii au dispus organizarea în timpul apropiat a reuniunii grupurilor de lucru pe problematica ce vizează funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.

Mihaela Rotari

Share