Pavel Filip, despre plecarea membrilor de partid: PD trece printr-un proces de transformare

Pavel Filip, despre plecarea membrilor de partid: PD trece printr-un proces de transformare

După plecarea de astăzi a celor patru deputați democrați din partid, liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, a venit cu o reacție.

„Partidul Democrat trece printr-un proces de transformare. Conducerea partidului, împreună cu liderii locali și organizațiile teritoriale, toți ne-am angajat să facem din PDM o formațiune politică autentică, unde interesele financiare și corupția politică nu-și au locul”, scrie Filip, pe Facebook.

„Din păcate, unii colegii tânjesc după trecutul PDM și astăzi au hotărât să i se alăture. O dată în plus, se confirmă că în politica de la noi banul e la putere. Rămân ferm angajat în dorința de a face din PDM un partid sănătos cu oameni cinstiți și știu că vom reuși”, a conchis democratul.

Amintim că, astăzi și-au anunțat plecarea din partid: Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Oleg Sîrbu și Elena Bacalu.

Mihaela Conovali

Share