Patru deputați ai PAS au demisionat

Patru deputați ai PAS au demisionat

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, rapoartele pentru proiectele de hotărâre privind demisia depusă de patru deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Este vorba despre Natalia Gavrilița, Andrei Spînu, Sergiu Litvinenco și Dumitru Budianschi, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, Natalia Gavrilița și-a depus cererea de demisie, după ce a primit vot de încredere din partea Parlamentului și a devenit premier.

Andrei Spînu, Sergiu Litvinenco și Dumitru Budianschi au renunțat la mandatele de deputat, în favoarea unor funcții deținute în Guvernul condus de Natalia Gavrilița. Andrei Spînu este viceprim-ministru și ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale. Sergiu Litvinenco a fost numit în funcția de ministru al justiției, iar Dumitru Budianschi este ministrul finanțelor.

Cele patru mandate de deputat în Parlament, care aparțin Partidului Politic PAS, rămân vacante.

 

Cristina Gurez

Share