PAS va depune o sesizare la Curtea Constituțională

PAS va depune o sesizare la Curtea Constituțională

„PAS va depune o sesizare la Curtea Constituțională referitor la plățile nejustificate pe care le percepe Termoelectrica de la cetățenii deconectați de la sistemul centralizat de încălzire”. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă, informează OFICIAL.

„Oamenii, în dorința de a economisi niște bani, au ales pe parcursul anilor să se deconecteze de la încălzirea centralizată care, costă foarte scump și să-și reducă cheltuielile în sezonul rece încălzindu-se autonom. Guvernul, printr-o hotărâre, a decis să-i penalizeze pe acești oameni și să protejeze interesele întreprinderii de stat”, a mai declarat parlamentarul.

La fel, a spus că astăzi sunt peste 33 mii de apartamente debranșate de la sistemul centralizat de încălzire la nivel național, care continuă să achite bani la Termoelectrica pentru un serviciu la care au renunțat.

„În loc Guvernul să caute soluții pentru a reduce costul încălzirii centralizate, a decis să impună o taxă pentru ca să nu mai fie rentabil să te deconectezi de la sistemul centralizat de încălzire. Aceste prevederi sunt neconstituționale. Guvernul nu a avut dreptul să aprobe o asemenea hotărâre, fără ca să existe o lege care să permite acest lucru”, a susținut deputatul.

Mihaela Conovali

Share