PAS solicită audierea Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Deputatul fracțiunii „Partidului Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM”, Dan Perciun, astăzi – în cadrul unei conferințe de presă, a solicitat audierea Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, mâine, în plenul Parlamentului, informează OFICIAL.
„Este foarte important să avem posibilitatea de a discuta public despre măsurile care sunt întreprinse de Guvern”, a declarat Perciun.
Deputatul a specificat și unele subiecte care vor fi abordate la audierea ministrului:
- Care este bugetul alocate pentru prevenirea și combaterea Coronavirusului în Republica Moldova;
- care este exactă procedura de verificare a persoanelor care intră pe teritoriul Republicii Moldova;
- ce se va întreprinde în cazul în care o persoană va fi depistată cu febră;
- care sunt echipamentele de protecție speciale pentru medici;
- de câte spații de carantină dispunem, câte locuri sunt disponibile;
- de câte ventilatoare și monitoare dispunem;
- sunt suficiente testele din Republica Moldova pentru a depista Coronavirus sau trebuie procurate și altele suplimentare;
- dacă au avut loc instruiri pentru medicii infecționiști;
- care sunt stocurile exacte de medicamente și dacă sunt suficiente.
Mihaela Conovali
Share