PAS: Protecția monumentelor este o prioritate pentru noi

PAS: Protecția monumentelor este o prioritate pentru noi

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Vasile Grădinaru și Virgiliu Pâslariuc, în cadrul unei conferințe de presă, au anunțat despre o inițiativă pentru modificarea Legii 1530 privind ocrotirea monumentelor, informează OFICIAL.

„PAS, împreună cu reprezentanții societății civile, vin cu o serie de modificări și completări importante la Legea 1530 privind ocrotirea monumentelor pentru a acoperi o serie de breșe esențiale existente în legislație, pentru a proteja monumentele, până la definitivarea noii legi. Scopul acestor modificări este consolidarea domeniului protejării patrimoniului în calitate de activitate de interes public”, a declarat Virgiliu Pâslariuc.

Potrivit spuselor sale, principale prevederile noi sunt:

-introducerea câtorva noțiuni de specialitate noi în circuit juridic, specificarea expresă a acțiunilor interzise asupra monumentelor;

– introducerea prevederilor referitoare la principiile generale de intervenție pe terenul monumentelor și în zona de protecție;

– introducerea unui nou capitol privind modul de reparare a prejudiciului cauzat monumentelor ca urmare a lucrărilor ilegale de demolare, mutilare etc.

Vasile Grădinaru a spus că legea aceasta nu a fost niciodată o prioritate nici pentru fostele guvernări, nici pentru administrația publică locală.

„Protecția monumentelor este o prioritate pentru noi, Republica Moldova. Am înregistrat acest proiect de lege, care sperăm să fie susținut în Parlament de deputați, iar apoi – de colegii din administrație publică”, a declarat deputatul.

Fruntașul PAS a anunțat consultări publice asupra proiectului pentru 8 noiembrie curent.

Cristina Gurez

Share