PAS nu vota în Parlament, „deși Natalia Gavriliță ar fi un excelent Prim-ministru”
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu va susține candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de Premier.
Despre aceasta a comunicat deputatul Sergiu Litvinenco, care a punctat că astfel se va ajunge la anticipate, așa cum vor cetățenii.
„Președintele țării, Maia Sandu, a semnat decretul cu privire la numirea Nataliei Gavrilița în calitate de candidat pentru funcţia de Prim-ministru al Guvernului. Deși Natalia ar fi un excelent șef al executivului, PAS nu va susține acordarea votului de încredere, astfel încât, în unison cu ceea ce doresc cetățenii acestei țări, să ajungem la dizolvarea actualului Parlament și la alegeri parlamentare anticipate. Doar un nou Parlament împreună cu Guvernul pe care-l va învesti acesta va putea face lucruri bune pentru țară și pentru oameni”, punctează Litvinenco.
Cristina Parfeni