„PAS, la raport” s-a încheiat. „Este un an greu, poate cel mai greu din istoria recentă a țării”

„PAS, la raport” s-a încheiat. „Este un an greu, poate cel mai greu din istoria recentă a țării”

Campania „PAS, la raport” a ajuns la final, informează OFICIAL.

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Ion Șpac, Doina Gherman și Andrian Cheptonar au încheiat campania, ieri, în localitățile Sipoteni, Sinești, Bahmut și Hîncești. Ei au vorbit cu cetățenii, au dat darea de seamă, au ascultat ce cred oamenii despre eforturile PAS la un an de guvernare.

„Prin această campanie ne-am străduit să ajungem în cât mai multe localități, să vorbim cu cât mai mulți oameni și să venim în fața cetățenilor cu un raport sincer, să le spunem ce am reușit să realizăm și ce acțiuni iau timp și încă urmează a fi îndeplinite.

Este abia primul an de mandat, dar am reușit deja să facem pași importanți pentru siguranța energetică a țării, curățarea instituțiilor de oameni corupți, oprirea schemelor la vamă și în mai multe instituții publice cum ar fi Agenția Servicii Publice. Am votat legi foarte importante pentru a aduce în fața justiției pe cei care au furat, legi pentru a responsabiliza judecătorii, pentru a face cât mai transparentă finanțarea partidelor și a campaniilor electorale” – se spune într-un comunicat al partidului de guvernare.

Potrivit sursei, exponenții PAS conștientizează că, „este un an greu, poate cel mai greu din istoria recentă a țării.”

„Avem un război la hotar, prețuri mari. Oamenii au venituri mici, în multe localități nu au acces la servicii de calitate, încă mai pleacă la muncă peste hotare pentru a-și asigura un trai decent. Nu suntem naivi, dar știm ce avem de făcut și nu dăm înapoi.

Continuăm să muncim, să vorbim constant cu cetățenii, să ne documentăm în teritoriu. Așteptăm critici și sugestii, pentru că avem de realizat, împreună cu dumneavoastră, marele proiect de țară – Integrarea Europeană”, a subliniat formațiunea.

Amintim că, PAS, la 11 iulie curent, la 1 an de la victoria în alegeri, a prezentat un raport de activitate și a lansat Campania „PAS, la raport”.

Share