PAS din CMC solicită excluderea din ordinea de zi a proiectului bugetului municipal pentru 2020

PAS din CMC solicită excluderea din ordinea de zi a proiectului bugetului municipal pentru 2020

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) solicită excluderea din ordinea de zi a ședinței CMC a proiectului bugetului municipal pentru 2020, din motiv că are numeroase lacune, transmite OFICIAL.

Potrivit șefului fracțiunii, Vasile Grădinaru, subiectul a fost introdus pe ordinea de zi ieri, fără a fi respectat termenul de 15 zile pentru consultări publice, fără a fi examinat în Comisiile de specialitate și fără avizul Comisiei economie, buget și finanțe.

„Cea mai mare problemă este în privința finanțării suburbiilor. Sumele sunt cu 26 mln. mai puțin și sunt oferiți arbitrar, fără a șine cont de necesitățile reale ale localităților. Nu putem da aceeași sumă pentru 2 localități, care au un număr de locuitori diferit. Pe domeniul educație tot sunt probleme. Bugetul pentru reparația instituțiilor de învățământ timpurii a fost redus. În proiectul bugetului pentru 2020 nu sunt prevăzute finanțări pentru diverse proiecte sau decizii aprobate de CMC”, a spus Vasile Grădinaru.

În acest context, fracțiunea PAS menționează că va susține aprobarea bugetului doar în unele condiții.

„Distribuția proporțională a finanțării pentru primăriile din suburbii. Transparentizarea procesului de reparație în instituțiile de învățământ și medicale. Transparentizarea procesului de utilizare a banilor incluși în buget din domeniul locativ comunal și căi de comunicație prin introducerea expres a proiectelor specifice pentru care vor fi utilizați. Comisia să prezinte raportul privind executarea bugetului pentru 2019”, a mai spus Vasile Grădinaru.

Cristina Parfeni

Share