Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău i-a solicitat primarului Ion Ceban să înceteze blocarea politică a soluțiilor tehnice privind organizarea și gestionarea parcărilor publice și să prezinte de urgență Consiliului Municipal cele două documente esențiale: Regulamentul privind organizarea și funcționarea parcărilor publice din Chișinău și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2022–2030 (PMUD).
„Chișinăul trăiește de ani buni într-un haos al parcărilor. Mașinile sunt lăsate pe trotuare, în intersecții, în fața școlilor și spitalelor. Părinții cu copii în cărucior și persoanele cu dizabilități nu au pe unde circula, pentru că Ion Ceban n-a făcut absolut nimic pentru soluționarea acestei probleme timp de șase ani nu a implementat niciun sistem modern și funcțional de gestionare a parcărilor.
Astăzi, în loc să implementeze un sistem modern, primarul dă vina pe lipsa unei legi naționale. Este o scuză penibilă, Primăria are deja toate atribuțiile legale să facă ordine.
Fracțiunea PAS cere Primăriei Chișinău:
să prezinte de urgență Consiliului Municipal Regulamentul privind parcările publice și PMUD 2022–2030 pentru dezbatere și aprobare;
să lanseze implementarea sistemului de parcări cu plată conform studiului elaborat de Direcția Generală Mobilitate Urbană;
să includă în bugetul anului 2026 veniturile estimate de circa 500 milioane de lei anual din parcările publice” – au declarat consilierii.
PAS cere primarului ca, până la următoarea ședință ordinară a Consiliului Municipal Chișinău, să includă pe ordinea de zi și să înainteze spre dezbatere și adoptare Regulamentul privind parcările publice și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.
„Fiecare zi de întârziere înseamnă trotuare în continuare blocate, trafic sufocat și cetățeni care au de suferit”, a conchis PAS Chișinău.