PAS Chișinău convoacă ședința extraordinară a CMC

PAS Chișinău convoacă ședința extraordinară a CMC

Fracțiunea PAS convoacă o nouă ședință extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău pentru vineri, data de 5 ianuarie, informează OFICIAL. 

Fracțiunea spune că Ion Ceban vrea să închidă grupele cu program prelungit din clasele primare (after school), sub așa-zisa „optimizare”, dar de fapt nu vrea alocarea a 60 mln lei și încearcă să lichideze aceste grupe.

„Ceban nu vrea să plătească alocații familiilor social vulnerabile și bătrânilor pentru căldură, și, refuză să publice bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2024, motiv din care orașul riscă să rămână fără investiții pentru proiecte mari de infrastructură”, spune PAS Chișinău.

Fracțiunea spune că solicită convocarea în ședință, după ce consilierii MAN și PSRM, împreună cu cei de la Renaștere și PN, au boicotat ședința CMC de săptămâna trecută, la care trebuia de discutat bugetul municipal pentru anul 2024, dar și alte probleme stringente pentru oraș.

„Chemăm toate fracțiunile la maturitate politică și să participe la ședința CMC de vineri pentru a porni lucrul în Chișinău. Transparența trebuie să se manifeste prin acțiuni, și nu doar pe hârtie și în vorbe, așa cum o face Ceban”, spune PAS Chișinău.

Share