PAS a depus o sesizare la Curtea Constituțională

PAS a depus o sesizare la Curtea Constituțională

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco anunță că, acum câteva minute, a depus la Curtea Constituțională o sesizare cu privire la declararea neconstituționalității a stării de urgență în Republica Moldova, informează OFICIAL.

„Dincolo de faptul că starea aceasta este un fake neordinar, la adoptarea Hotărârii s-au încălcat mai multe prevederi. S-a încălcat procedura prescrisă de legea specială. Guvernul nu avea dreptul să propună stare de urgență, el fiind în exercițiu. Totodată, Parlamentul nu putea să voteze această stare, pentru că proiectul a fost propus de un grup de deputați”, a spus Litvinenco.

Totodată, el a declarat că doar Guvernul sau Președintele este în măsură să propună stare de urgență și nicidecum un grup de deputați. „Dacă se declară neconstituțională starea de urgență, atunci din acel moment nu mai este valabilă”, a precizat deputatul.

Amintim că, la 7 aprilie curent, și deputatul Octavian Țîcu a spus că va depune la Curtea Constituțională o sesizare în acest sens. „Comisia de la Veneția spune că atribuțiile legate de starea de urgență au fost aplicate abuziv. Este clar, s-a creat un precedent extrem de periculos: un guvern aflat în demisie își asumă aceste decizii”, declara Țîcu.

Mihaela Conovali

Share