Partidul Șor: Marșul Victoriei organizat de partid a adunat peste 15 mii de persoane
Peste 15 mii de persoane au participat astăzi, la marșul dedicat Zilei Victoriei, organizat de Partidul Șor, se menționează într-un comunicat al partidului.
Acțiunea a început în fața sediului Partidului Șor cu un concert tematic în care a evoluat interpretul Metodie Bujor și artistul emerit al Republicii Moldova, Igor Himici. Potrivit aceluiași comunicat al partidului, surpriza evenimentului a fost ansamblul «Лейся Песня», care a interpretat piesa «День Победы».
„Le mulțumesc și mă închin în fața celor datorită cărora avem pace. Este o zi remarcabilă pe care o vom ține minte întotdeauna și o vom marca pentru că e Ziua Victoriei. Ne amintim eroii, oamenii datorită cărora suntem astăzi aici, pe care îi vom cinsti mereu”, a declarat Ilan Șor.
„Să facem ca țara să trăiască destoinic și bine. Și vă promit că vom face asta împreună”, a mai comunicat liderul Partidului Șor.
Mai târziu, manifestanții au pornit în marș spre Complexul Memorial „Eternitate”. În fața coloanei a mers un automobil de epocă, iar o fanfară a interpretat melodii populare dedicate victoriei asupra fascismului. Ilan Șor, dar și deputați și lideri ai Partidului Politic Șor au mers în marș, după care au depus flori la Complexul Memorial Eternitate, în memoria celor căzuți în Marele Război.
Amintim că, zilele trecute, reprezentanții Partidului Șor au oferit produse de primă necesitate celor aproximativ 450 de veterani și văduve ale acestora din țară. Printre produse se numără icră roșie, paste, conserve, orez, hrișcă, zahăr, detergenți.
Mihaela Rotari