
Partidul Republican ”INIMA MOLDOVEI”: Facem apel la cetățeni să nu cadă pradă campaniilor de dezinformare ale PAS
Partidul Republican ”INIMA MOLDOVEI” se declară „indignat de declarațiile mincinoase, răspândite în spațiul public de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, ca reacție la mitingul opoziției din 26 iulie, care a adunat mii de oameni”.
Irina Vlah, liderul formațiunii, a spus că „Inima Moldovei” menționează că, în întreaga istorie a Republicii Moldova, niciun lider al unui partid de guvernare nu a recurs la manipulări atât de ieftine precum Igor Grosu.
„De fapt, ideologii PAS i-au rezervat un rol degradant – acela de „troll de noapte” și propagandist ieftin – lucru fără precedent în istoria țării. Considerăm acest comportament jalnic al liderului PAS drept o dovadă în plus a agoniei regimului galben și suntem siguri că majoritatea cetățenilor privesc aberațiile lui Grosu exact așa cum sunt.
Partidul Republican ”Inima Moldovei” este conștient de faptul că va fi și în continuare ținta campaniilor de denigrare orchestrate de guvernare. PAS nu are capacitatea de a duce o luptă politică cinstită și va apela la cele mai mârșave metode și în continuare. Facem apel la cetățeni să nu cadă pradă campaniilor de dezinformare ale PAS și să creadă cu tărie că pe data de 28 septembrie 2025 Republica Moldova va scăpa o dată și pentru totdeauna de cel mai incompetent și odios regim de guvernare – regimul khmerilor galbeni”, a declarat politiciana.