Partidul „Mișcarea Respect Moldova”: Noi suntem pentru o politică externă echilibrată, bazată pe interesele reale ale Republicii Moldova

Partidul „Mișcarea Respect Moldova”: Noi suntem pentru o politică externă echilibrată, bazată pe interesele reale ale Republicii Moldova

Agenţia Servicii Publice a înregistrat Partidul politic Mişcarea Respect Moldova, congresul de constituire al căreia a avut loc pe data de 19 iulie 2023 la Chişinău. În cadrul Congresului a fost adoptat Programul şi Statutul partidului, dar şi alese organele de conducere. Preşedinte al partidului a fost ales Eugeniu Nichiforciuc, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, ideea ce a stat la baza creării Mişcării Respect Moldova a pornit de la constatarea unei realităţi triste şi anume că astăzi, în Moldova nu există partide care să pună la baza acţiunilor lor respectul.

„Avem partide care împart oamenii în buni şi răi, avem partide care-şi respectă doar stăpânii de peste hotare şi acţionează în interesul acestor stăpâni, dar nu al oamenilor ce locuiesc în Moldova; avem partide care-şi doresc lichidarea Moldovei ca stat, chiar dacă majoritatea cetăţenilor pledează pentru statalitate etc. Nimeni nu ia în serios oamenii din Moldova – toţi îi privesc doar ca pe alegători, care trebuie să le dea votul şi să nu le ceară niciodată socoteală pentru nimic. De aceea, a şi fost necesară apariţia Mişcării Respect Moldova – o formaţiune, care pune la baza tuturor acţiunilor sale respectul şi interesele oamenilor” – menționează sursa.

Mișcarea Respect Moldova pledează pentru integrare europeană, însă acesta nu trebuie să fie un proces pur tehnic – componenta de bază a integrării europene noi o vedem în creşterea bunăstării cetăţenilor, în creşterea nivelului de viaţă în Moldova.

„Noi suntem pentru o politică externă echilibrată, bazată pe interesele reale ale Republicii Moldova. Nu acceptăm oscilaţia dintr-o extremă în alta: azi suntem cu Estul, mâine cu Vestul şi invers.

Noi suntem pentru statalitate, pentru independenţa Republicii Moldova. Nici pe departe nu a fost valorificat potenţialul Republicii Moldova, care realmente poate deveni un stat prosper, cu un înalt nivel de bunăstare.

Noi suntem pentru neutralitatea Republicii Moldova din punct de vedere militar, atâta timp cât cetățenii noștri pledează pentru aceasta. Da, evenimentele din ultimii ani arată că există o mulţime de riscuri de securitate, mai ales pentru ţări mici ca Republica Moldova. Dar aderarea la blocuri militare nu e o soluţie până nu sunt stabilite condițiile necesare în acest sens. Neutralitatea noastră trebuie să aibă la bază principiul: ţările mari fac politică mare, iar ţările mici fac politică deşteaptă. Trebuie să fim deştepţi şi atunci vom gestiona cu brio toate riscurile de securitate, având şi o neutralitate reală.

Noi suntem adepţii valorilor devenite deja tradiţionale pentru poporul nostru: religie, familie tradiţională, convieţuire interetnică armonioasă. Desigur, respectăm drepturile celor ce fac parte din alte confesiuni religioase decât creştin-ortodocşii, la fel cum respectăm drepturile minorităţilor. Dar, considerăm că toţi trebuie să înţeleagă că manifestarea drepturilor unui cetăţean sau a unor cetăţeni, nu trebuie să lezeze drepturile altora. Totul trebuie să se bazeze pe respect şi înţelegere.

În viitorul apropiat, Mişcarea Respect Moldova va implementa o campanie de informare în cadrul căreia vom prezenta detaliat viziunile noastre, dar şi o parte a echipei. Vom face acest lucru în spiritul transparenţei, dar şi al informării corecte a cetăţenilor” – se mai spune în comunicat.

Share