Partidul Liberal nu va înainta candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova

Partidul Liberal nu va înainta candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova

Weekendul trecut a avut loc ședința Consiliului Partidului Liberal, în cadrul căreia a continuat dezbaterea chestiunii legate de înaintarea unei candidaturi din partea partidului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, informează OFICIAL.

Chestiunea a fost analizată nu doar prin prisma intereselor de partid (promovarea acestuia), ci în primul rând prin prisma interesului de stat.

„S-a constatat agravarea situației politice interne, din cauza amestecului Federației Ruse în treburile interne ale republicii, prin războiul hibrid și propaganda sa directă / indirectă dusă de sateliții Kremlinului – trădătorii noștri, pentru a deturna cursul european al RM, fapt confirmat de avalanșa candidaților independenți, dar și a diverselor partide politice, unele înființate peste noapte în scopuri obscure;

S-a menționat situația actuală geopolitică extrem de complicată, marcată de războiul de la hotarul Republicii Moldova, declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cât și de amenințările directe ale oficialilor ruși de a invada teritoriul nostru. Reieșind din acest context, venirea la putere în această perioadă a unui Președinte cu viziuni pro-ruse ar stopa imediat negocierile de aderare la UE. În această situație Consiliul partidului a luat hotărâre de a nu înainta candidatura PL la funcția de Președinte a RM. Totodată Consiliul a reconfirmat Decizia adoptată anterior de susținere a referendumului din 20 octombrie anul curent. Susținerea unui sau altui candidat la funcția de Președinte, Consiliul o va lua la următoarea ședință”, se spune într-un comunicat al PL.

Share