Partidul Legii și Dreptății are un nou președinte

Partidul Legii și Dreptății are un nou președinte

Partidul Legii și Dreptății (PLD) și-a desfășurat Congresul la 11 august curent și-n cadrul acestuia Mariana Durleșteanu a fost aleasă președinte al formațiunii, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat al partidului, Mariana Durlesteanu a fost cap de listă al Partidului Legii și Dreptății la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În pofida rezultatelor modeste, obținute la alegeri, Partidului Legii și Dreptății rămăne a fi prezent în viața politică din Republica Moldova în calitate de partid extraparlamentar cu doctrina creștin-democrată.

Mariana Durleșteanu, președintele Partidului Legii și Dreptății, a menționat că Manifestul Politic al partidului are la bază principii și obiective clare pentru a construi o Moldova Europeană.

„Noi, echipa Partidului Legii și Dreptății, suntem ferm convinși că:

Toți sunt egali în fața legii;

Legea nu aparține cuiva;

Legea nu protejează persoane corupte;

Legea se aplică tuturor, în mod egal și corect” – a declarat Mariana Durleșteanu.

Nicolae Alexei, președintele de onoare al Partidului Legii și Dreptății, a menționat că, principiul egalității în fața legii este unul fundamental într-o societate, menită să asigure buna funcționare a statului de drept.

„Partidul Politic „Partidul Legii și Dreptății” a fost și rămâne cu valori de bază neschimbate – o familie puternică, educație de calitate, muncă asiduă, libertate de exprimare, lege și ordine față de sine și semeni, lege și ordine în țară.

Obiectivul principal al Partidului Legii si Dreptații este resetarea economiei, dar și a clasei politice cu lideri noi și viziuni moderne” – a conchis președintele Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu.

 

Cristina Gurez

Share