Partidele politice au primit note proaste. Au promis și nu au făcut!

Partidele politice au primit note proaste. Au promis și nu au făcut!

Partidele politice au făcut promisiuni electorale în 2010, la capitolul economie, dar fie le-au realizat-o prost, fie – deloc. La aceste concluzii au ajuns experții de la Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT.

Directorul executiv al ADEPT, Igor Boțan a declarat că, per ansamblu, progresul în implementarea promisiunilor electorale în domeniul economiei şi finanţelor poate fi considerat mai curînd nesatisfăcător. Astfel, din cele 20 de promisiuni majore analizate, 11 au primit calificativul de “nesatisfăcător”, 5 — “satisfăcător”, 3 — “bine” şi doar 1 — “excelent”.

Potrivit lui, Partidul Liberal Democrat din Moldova a promis două lucruri în domeniul economic, Partidul Democrat din Moldova nu au fost făcute promisiuni măsurabile în acest sens, iar Partidul Liberal, ulterior și Partidul Liberal Reformator au făcut mai multe promisiuni pentru dezvoltarea economiei RM.

Experții ADEPT au constatat progrese în domeniul economic, dar și regrese.

Potrivit lor, cauzele majore ţin pe de o parte de faptul că autorităţile trebuie să dea dovadă de mai multe consecvenţă şi responsabilitate în implementarea angajamentelor asumate. O constrîngere majoră în acest sens ţine de capacităţile instituţionale, financiare şi de resurse umane limitate la majoritatea autorităţilor publice. De asemenea, ei spus că problemele abordate de către partidele politice în perioada electorală au fost extrem de complexe, iar soluţionarea acestora necesită timp şi, în special, un efort consolidat din partea mai multor instituţii publice. O barieră majoră în acest sens este nivelul înalt de politizare a instituţiilor, care este observat nu doar la nivel de leadership, dar şi la nivele operaţionale.

“Drept rezultat, constatăm că în Republica Moldova lipsesc instituţii care ar putea fi numite “campioni ai schimbării” în diverse domenii, majoritatea preferînd o paradigmă mediocră de activitate”, spun cei de la ADEPT.

Maria Roșca

Sursa foto: stiridecluj.ro

Share