Parlamentul va pune punctul! Foștii președinți ar putea să nu mai beneficieze de birou, asistent personal și mijloc de transport permanent

Parlamentul va pune punctul! Foștii președinți ar putea să nu mai beneficieze de birou, asistent personal și mijloc de transport permanent

Foștii președinți ai Republicii Moldova ar putea să nu mai beneficieze de birou, asistent personal și mijloc de transport permanent pe parcursul a patru ani, după expirarea mandatului, demisie sau imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor. Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a avizat, în ședința de astăzi, un proiect de modificare a Legii privind asigurarea activității Președintelui Republicii Moldova, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, potrivit proiectului, în cei patru ani după expirarea mandatului, foștii șefi de stat vor dispune de automobil la solicitare. Prevederea ce vizează asigurarea cu birou și asistent personal urmează a fi abrogată. 

Proiectul a fost elaborat de Guvern și, potrivit estimărilor, ca efect al intervenției legislative, vor fi eficientizate cheltuieli publice de la bugetul de stat în mărime de circa 0,5 milioane de lei anual.

Garanțiile sociale pentru foștii președinți ai Republicii Moldova de a avea birou, asistent personal și automobil permanent, pentru o perioadă de patru ani după expirarea mandatului, au fost incluse în lege de către Parlament în decembrie 2016. 

Proiectul urmează a fi votat în plenul Parlamentului. 

Andriana Cheptine

Share