Parlamentul se va întruni, mâine, în ședință

Parlamentul se va întruni, mâine, în ședință

Parlamentul se va întruni în ședință plenară, joi, 14 octombrie curent. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a acesteia. Astfel, deputații vor rectifica, în lectura a II-a, Legea bugetului de stat pentru anul curent, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.

Totodată, în lectură finală va fi examinată modificarea Codului muncii al Republicii Moldova,  precum și ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul ”Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională” și a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

De asemenea, parlamentarii vor dezbate mai multe proiecte în prima lectură.

Ședința plenară va începe la ora 11.00.

Mihaela Rotari

Share