Parlamentul se va întruni în ședință plenară vineri

Parlamentul se va întruni în ședință plenară vineri

Biroul permanent al Parlamentului a decis, în cadrul ședinței de astăzi, convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului Republicii Moldova, informează OFICIAL.

Astfel, Parlamentul se va întruni în ședință plenară, vineri, 6 august, cu începere de la ora 10:00. Agenda include acordarea votului de încredere a Programului de activitate și a întregii liste a Guvernului.

În sesiunea extraordinară va fi dezbătut și proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului privind componența numerică și nominală a Biroului Permanent al Legislativului. Urmează a fi aprobată și componența nominală a delegațiilor Parlamentului Republici Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și la organizațiile parlamentare bilaterale.

 

Cristina Gurez

 

 

Share